Abstract
Obiectul studiului de față îl constituie prezentarea primelor două scrisori în română, din anul 1941, pe care le-am transcris în cadrul proiectului „Dincolo de structuralism. Scrisori către Eugeniu Coşeriu şi istoria lingvisticii în secolul al XX-lea1” de la Universitatea din Zürich. Întrucât capitolul II din lucrarea A spune lucrurile așa cum sunt (Kabatek și Murguia 2017) a jucat un rol important în istoria lingvisticii coșeriene și a fost punctul de plecare al unei serii de studii, se vor examina mai întâi unele aspecte din acest capitol, care vor fi menționate în scrisori. Astfel, aflăm că Eugeniu Coșeriu a cerut o bursă pentru Italia de la guvernul italian, în aprilie 1940, cu ajutorul profesorilor Iorgu Iordan, Dimitrie Găzdaru, Ion M. Marinescu și Giuseppe Petronio, pentru care a obținut un răspuns pozitiv în luna septembrie a aceluiași an, iar pe 7 ianuarie 1941 ajunge la Roma cu această bursă. Totodată aflăm că Italia a reprezentat o schimbare majoră pentru acesta: „Important pentru mine în Italia a fost, mai ales, întâlnirea cu incredibila tradiție și cu tot ceea ce se putea vedea în Italia. Mult mai târziu am spus că, în Italia, nu trebuie să asculți prelegeri de estetică pentru a-ți forma gustul estetic; e destul să te uiți direct în piețe la ceea ce este în jurul tău” (p. 45).
Câteva pagini mai înainte Coșeriu povestește cum nu a putut la început să se pună în contact cu părinții, deoarece „se putea scrie, dar poșta nu ajungea la destinatar” (p. 42). Acest lucru a fost posibil doar când ei au ajuns în România: „Au aflat foarte repede, pentru că, după cele patru zile de la început, exista un fel de convenție ca, în funcție de criteriul de reunire a familiilor, să se poată trece granița în ambele direcții. Mama mea a avut ideea genială să-l dea pe tatăl meu drept fratele ei, care suferea boli mentale, și să spună că soțul ei locuia deja de mult timp în România și ea vrea să meargă la el. Încă în aprilie 1941, ei au ajuns în România în acest fel și, negăsindu-mă acolo, au aflat de la universitate că eu eram deja în Italia. Și atunci mi-au scris” (p. 42-43).
Din acest capitol mai aflăm că în Italia tânărul lingvist a putut să se intereseze de diferite culturi, literaturi și limbi, printre care și cele slave în afară de cele romanice; totuși „încă cu gândul de a mă întoarce cândva în România, cât mai târziu posibil, adică după război, pentru a nu trebui să fac serviciul militar. Am putut evita ușor acest lucru, pentru că studiam. Am prezentat, de fiecare dată, cereri, ca să nu fiu chemat la serviciul militar, pentru că studiam în străinătate” (p. 48)
Kabatek, Johannes